Ce sunt tulburările de conduită
Tulburările de conduită sunt cele mai frecvente tulburări ale copilăriei şi sunt definite în totalitate în funcţie de relaţia individului cu alţi oameni sau cu societatea.
Copiii şi adolescenţii cu aceste tulburări au mari dificultăţi în a respecta regulile și a se comporta într-un mod acceptabil social. Ei sunt adesea văzuţi de alți copii şi adulți ca „răi” sau delincvenţi.
De ce apar? Cauze posibile
Mulți factori pot contribui la dezvoltarea tulburărilor de conduită, inclusiv vulnerabilitatea genetică, leziuni cerebrale, abuzul asupra copilului, eșecul școlar și experiențe de viață traumatizante.
Debutul precoce – în copilărie – al tulburărilor de conduită conduce la un prognostic mai prost.
Afecțiuni coexistente
Mulţi copii cu tulburări de conduită pot avea boli coexistente (comorbidități), cum ar fi tulburări de dispoziţie, anxietate, tulburare de stres posttraumatic, abuz de substanţe, ADHD, probleme de învățare sau tulburări de gândire care pot fi, de asemenea, tratate.
Criterii de diagnostic
Copilul sau adolescentul cu tulburări de conduită prezintă mai multe comportamente (cel puţin 3, max. 15) din 4 categorii: agresivitate faţă de oameni şi animale, distrugere de bunuri, înşelăciune sau furt şi încălcarea regulilor.
- adesea hărţuieşte, ameninţă sau intimidează pe alţii;
- iniţiază frecvent lupte fizice;
- a folosit o armă care poate cauza o afectare serioasă altei persoane (băţ, piatră, cuţit, sticlă spartă, armă de foc);
- a fost nemilos, crud cu alte persoane;
- a fost crud şi nemilos cu animalele;
- a furat în prezenţa victimei (tâlhărie, jaf armat, extorsiune);
- a violat sau forţat pe cineva la un act sexual;
- a dat foc cu intenţie şi a cauzat o afectare serioasă a proprietăţii altei persoane;
- a distrus deliberat proprietatea altor persoane (cu excepţia incendierii);
- a spart casa, clădirea sau autoturisnul altcuiva;
- adesea minte pentru obţinerea unor bunuri sau favoruri sau pentru a evita obligaţiile;
- a furat lucruri de valoare fără a se confrunta cu victima (a furat din magazine dar fără a sparge sau a falsifica).
- adesea stă afară noaptea, dinaintea vârstei de 13 ani fără acordul părinţilor şi în ciuda interzicerii repetate;
- a fugit de acasă noaptea, de cel puţin două ori;
- adesea chiuleşte de la şcoală dinaintea vârstei de 13 ani;
Copilul care prezintă aceste comportamente ar trebui să beneficieze de o evaluare complexă psihiatrică, psihologică şi educaţională.
Intervenții terapeutice
Cercetările arată că tulburările de conduită persistă în cazul în care copiii și familiile lor nu beneficiază de o intervenţie precoce și complexă.
Fără tratament, mulți tineri cu tulburări de comportament sunt incapabili să se adapteze la cerințele vieţii de adult și continuă să aibă probleme cu relațiile interumane și păstrarea unui loc de muncă. Adesea încalcă legea sau au comportamente antisociale.
Tratamentul copiilor cu tulburări de conduită este complex, multimodal. La elaborarea unui plan de tratament complex, psihiatrul poate utiliza informații de la copil, familie, profesori, sistemul juridic și alte specialităţi medicale pentru a înțelege cauzele tulburării.
Terapia comportamentală şi psihoterapia sunt, de obicei, necesare pentru a ajuta copilul să-şi exprime și controleze furia corespunzător.
Tratamentul psihopedagogic, sprijinul educaţional suplimentar, corectarea carenţelor educaţionale, remedierea tulburărilor de învăţare, plasamentul in clasă specială pot fi necesare pentru copiii şi adolescenţii cu dificultăți de învățare şi integrare şcolară.
Parintii au – de multe ori – nevoie de asistență de specialitate: psihoeducaţie şi consiliere, instruire şi terapie familială.
Tratamentul poate, de asemenea, include medicaţie în cazul copiilor şi adolescenţilor cu dificultăţi de atenţie, impulsivitate, anxietate sau depresie.
Intervenţiile psihosociale, realizate în colaborare cu serviciile de protecţie a copilului, pot fi de multe ori necesare.
Tratamentul este rareori de scurtă dutată pentru că stabilirea de noi atitudini și modele de comportament necesită timp. Totuşi, intervenţia timpurie oferă copilului o șansă mai bună pentru o îmbunătățire considerabilă a simptomatologiei și speranță pentru un viitor mai luminos.
În loc să fie văzut ca un copil cu agresivitate înnăscută sau cu trăsături antisociale (ceea ce nu prea mai poate fi schimbat), copilul cu tulburări de conduită poate fi considerat ca răspunzând la contextul imediat în care se află.
În terapia cognitiv-comportamentală se face analiza comportamentală (se analizează antecedentele şi consecinţele comportamentelor). Întărire pozitivă = obţinerea de consecinţe plăcute prin comportament, întărire negativă = evitarea unor consecinţe neplăcute prin comportament.
În familiile copiilor cu tulburări de conduită, copilul e (cel mai probabil) ignorat atunci când se comportă rezonabil şi criticat/ certat/ bătut atunci când are un comportament indezirabil. Acest copil primeşte atât de puţină atenţie pozitivă, încât e dispus să se comporte urât pentru a obţine o reacţie, fie ea şi ostilă.
Unele comportamente ale părinţilor pot creşte probabilitatea comportamentelor nedorite ale copiilor.
Ex: ¤ părintele renunţă la o cerere adresată copilului pentru că acesta se plânge, ţipă –- părinele răsplăteşte copilul (neintenţionat) pentru ţipete = întărire negativă (antecedent = cererea adresată de părinte, comportament = plâns, ţipăt, onsecinţă = copilul scapă de cerere, deci comportamentul copilului e întărit – se va repeta)
¤ părintele cedează la scenele copilului atunci când acesta îşi doreşte o jucărie în magazin –-întărire pozitivă a comportamentului negativ (antecedent = copilul vede o jucărie, comportament= ţipete etc, consecinţă = copilul primeşte jucăria, deci comportamentul e întărit – se va repeta)
Copiii cu comportament antisocial sunt ignoraţi un timp îndelungat de părinţi/ profesori/ personal medical de îngrijire, deci activităţile prosociale sunt mai puţin probabile, la fel şi modelele oferite pentru învăţarea abilităţilor sociale (abilităţi de negociere, de aşteptare a rândului, de ascultare a unei alte opinii).
Factori protectivi (care țin de părinți)
- CĂLDURA
- Abilitatea de a DETECTA ŞI RĂSPUNDE la nevoile copilului
- BUCURIA ÎMPĂRTĂŞITĂ a activităţilor COMUNE
- Folosirea limbajului care ETICHETEAZĂ STAREA EMOŢIONALĂ („Eşti iritat, frustrat de jocul ăsta”)
- comenzi CLARE, care exemplifică şi comportamentul dorit (Ex: „Stai pe scaun!”, NU „Stai cuminte!”)
- consecinţe IMEDIATE pentru nesupunere (ex.: îi iau jucăria dacă nu o foloseşte corespunzător)
- ÎNCURAJARE pentru comportamentul corespunzător („bravo pentru…”, „f. bine…”…)
- STRATEGII DE DISCIPLINARE NON-ABUZIVE
CALM !!!
- comentarii pozitive asupra comportamentelor dorite – joc constructiv, opinii afirmate calm, înţelegerea unui alt punct de vedere decât cel propriu
- facilitarea unor abilităţi practice – de ex. exprimarea unei opinii într-o discuţie
- ajutăm copilul să rezolve o problemă, promovând autonomia (nu rezolvăm problema pentru el)
Material realizat de echipa medicală a Compartimentului de Psihiatrie Pediatrică
