Cum tratăm schizofrenia? (Partea I)

cum tratam schizofrenia

Concepte cheie

Care sunt simptomele care sugerează nevoia de tratament?

Debutul schizofreniei poate fi înfricoșător atat pentru indivizi cat si pentru familiile lor. Cei afectați încep să exprime credințe (idei) ciudate – că oamenii încearcă să le facă rău – prietenii, rudele, străinii; că alții le pot auzi gandurile; că aud voci, chiar și cand sunt singuri. In plus, ei nu-și pot exprima sentimentele și gandurile clar și sunt frustrați de îndoielile exprimate de rude sau prieteni. Ei își pot da seama că ceva este în neregulă, dar nu se văd ca pacienți care au nevoie de ajutor profesionist.

Rudele indivizilor afectați se luptă cu credințele lor bizare, cu comportamentele absurde și cu retragerea socială. Pentru cei afectați de schizofrenie credințele bizare reprezintă realitatea, nu efectele unui dezechilibru în creier. Unii dintre indivizii afectați caută singuri tratament, dar de obicei, dintr-un motiv bizar. De exemplu, unul dintre pacienți se prezintă la camera de gardă cerand medicilor sa-i îndepărteze un transmițător radio din creierul lui. Altul se plange dentistului că Agenția Centrală de Informații i-a pus cipuri de calculator în dinți.

Chiar și cand indivizii afectați ajung în sfarșit la medic, pot fi foarte supărați cand doctorul le recomandă o consultație. Intr-adevăr, rudele, prietenii, chiar si medicul pot deveni persecutori în sistemul delirant al pacientului. În acest stadiu, este foarte important să încercăm să prevenim deteriorarea continuă convingandu-i să se interneze într-un spital pentru examinare. Dacă refuză și sunt periculoși pentru ei înșiși sau pentru alții, atunci poate fi necesara internarea non-voluntara.

Tratamentul începe cu diagnosticul

Cand diagnosticul este complet, medicul va pregăti un plan de tratament. Medicul psihiatru va solicita mai multe analize – teste de sange, investigatii imagistice și alte examinări fizice. Acestea sunt necesare pentru a fi siguri că ceea ce seamănă cu o schizofrenie nu se datorează altei boli. Folosim această excludere a altor tulburări deoarece nu există încă niciun test de laborator specific pentru schizofrenie.

Procesul de diagnostic necesită timp pentru a examina pacienții cu schizofrenie cu atenție. La majoritatea spitalelor, o echipă de profesioniști lucrează împreună pentru a pune un diagnostic – asistenții sociali se interesează de viața familiei pacientului, psihologii fac teste de personalitate și de inteligență, medicii și asistenții află cat mai mult din istoricul medical și familial al pacientului.

De cele mai multe ori indivizii afectați și rudele lor confundă psihologul cu psihiatrul. Se intreabă – ”De ce am nevoie de doi medici?”.

Psihiatrii sunt medici specializați pe diagnosticul și tratamentul medical al tulburărilor psihice. Specializarea lor le permite să prescrie medicamente și să monitorizeze efectele adverse pe care le pot avea pacienții lor. Psihologii nu au specilizare medicală și, cu rare excepții, pot prescrie medicamente. Ei sunt specializați să evalueze psihopatologia și efectele asupra gandirii și emoțiilor.

Tratamentul medicamentos în schizofrenie

Din moment ce schizofrenia este o tulburare a creierului, cititorul nu va fi surprins să afle că tratamentul implică medicamente care influențează funcționarea creierului.

Inainte să vă spunem care sunt acestea, vrem să ne asigurăm că știți ceea ce nu sunt.

Medicamentele psihotrope nu sunt medicamente care vindecă schizofrenia. Unii pacienți se amelioreaza, alții nu. Cațiva ajung să trăiască vieți normale – simptome minore pot persista și episoadele acute severe pot reveni. Cu toate acestea, calitatea vieții pentru pacienții și familiile lor este de obicei mai bună cu tratament medicamentos decat fără.

Medicația psihiatrică ajută funcționarea creierului și facilitează o gandire clară și un control mai bun al vieților pacienților. Fără ajutor medical, personalitatea pacienților se dezintegrează într-un amestec haotic de teamă și fantezie. Cu ajutor medical, recuperarea poate începe.

Ce este un antipsihotic?

Neurolepticele sau antipsihoticele tipice (clasice) sunt un grup de medicamente care se prescriu atunci când indivizii afectați au simptome pozitive active precum idei delirante sau halucinații. Din 1950 cand au apărut prima dată, studiile din lumea întreagă au arătat eficacitatea lor în tratarea simptomelor de schizofrenie. În ziua de astăzi se evită folosirea neurolepticelor clasice, deoarece antipsihoticele de noua generație (atipice) au mult mai puține efecte adverse și permit o gestionare mai bună a pacientului pe termen lung.

In medie, 2/3 din pacienți obțin o îmbunătățire considerabilă, iar 25% prezintă foarte puțin sau niciun beneficiu.

In cele mai multe cazuri, folosirea unui singur tip de antipsihotic este preferată unui ‘cocktail’ de mai multe. Bineînțeles, se pot adăuga medicamentele pentru alte probleme medicale sau chiar psihiatrice cum ar fi probleme de dispoziție sau anxietate. Uneori este nevoie de mai mult de un medicament pentru tratamentul schizofreniei. Din păcate, nu există o certitudine pentru medic că prima alegere va fi cea corectă. Medicamentul poate fi ineficient, sau pacientul poate avea reacții adverse grave.

In astfel de cazuri, încurajăm pacientul să nu renunțe la medicație, ci să încerce un alt medicament.

Efectele adverse ale neurolepticelor

Din nefericire, neurolepticele clasice aduc cu ele riscul unor efecte adverse care variază în severitate de la neplăcut la debilitant. In circumstanțe foarte rare, poate surveni și moartea. De obicei, aceste probleme pot fi evitate sau controlate dacă pacientul rămane în grija unui psihiatru.

Numim cele mai frecvente reacții adverse ale neurolepticelor simptome ‘extrapiramidale’, deoarece se datorează acțiunii acestor medicamente asupra sistemului nervos. Cele trei tipuri comune ale simptomelor extrapiramidale – distonia, acatizia și pseudoparkinsonismul- apar la 40-60% din pacienții tratați cu neuroleptice clasice. Reacțiile distonice sunt contracții musculare involuntare. Acatizia este un sentiment subiectiv de neliniște.

Parkinsonismul este o condiție care nu se distinge de boala neurologică numită Boala Parkinson. Include tremor, rigiditate și uneori lipsa mișcării. Fața pacientului poate exprima foarte puțin ca și cand ar purta o mască.

Efectele extrapiramidale apar de obicei la cateva zile de la începerea tratamentului cu neuroleptice. Din fericire, psihiatrul poate ameliora de obicei aceste probleme. O abordare ar fi schimbarea neurolepticului. Indivizii afectați și familiile lor ar trebui să discute aceste simptome cu psihiatrul.

Daca neurolepticele sunt folosite pe termen lung, poate apărea o complicație neurologică, numită diskinezia tardivă. La fel ca simptomele extrapiramidale, diskinezia tardivă produce mișcări musculare incontrolabile, de obicei la nivelul feței.

Sindromul neuroleptic malign este un efect advers sever al tratamentului neuroleptic. Din fericire, este foarte rar. Simptomele clinice ale sindromului sunt febra, tahicardie, rigiditate, alterarea conștienței, dificultăți de respirație și transpirații. Dacă psihiatrul suspectează un sindrom neuroleptic malign, se vor face și analize de sange pentru a confirma sau infirma prezența lui. Deoarece acest sindrom poate provoca moartea, se va opri antipsihoticul. Aceasta va stopa simptomele sindromului neuroleptic malign.


Dacă ți-a plăcut acest articol și vrei să afli mai multe, poți descărca această broșură plină de informații utile și ușor de înțeles. Te rugăm să o distribui și cunoscuților tăi pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine patologiile din sfera psihiatrică. Îți mulțumim!

Vezi și varianta veche a broșurii.

1 Comentariu

  • Bida Eugenia

    1 septembrie 2022 - 16:54

    Eu sunt tot timpul o oboseală cumplită. Nu mai pot munci din 2015. Dacă fac un dus zac 2 zile. Ce poate fi? Nu am diabet sau alte boli. Doar oboseală și nervi

Lasă un comentariu